Home » D:News » Ţara în care oamenii vor munci doar două zile pe săptămână

Ţara în care oamenii vor munci doar două zile pe săptămână

Ţara în care oamenii vor munci doar două zile pe săptămână
Publicat: 28.04.2016
Preşedintele a anunţat că ţara a fost afectată foarte rău de fenomenul El Nino.

Guvernul din Venezuela a impus adoptarea unui plan în care angajaţii din sectorul public au voie să lucreze doar două zile pe săptămână, într-o încercare de a rezolva criza energetică cu care se confruntă ţara, informează Gândul.

Vice-preşedintele Aristobulo Isturiz a anunţat că funcţionarii publici trebuie să vină la muncă doar în zilele de luni şi marţi.

„Nu se va munci în sectorul public în zilele de miercuri, joi şi vineri, cu excepţia sarcinilor fundamentale”, a declarat acesta.

Aceasta nu este prima măsură luat[ de preşedintele Nicolas Maduro în încercarea de a diminua consumul de electricitate. 2,8 milioane de angajaţi la stat primiseră deja toate zilele de vineri libere în lunile aprilie şi mai, însă se pare că această măsură nu a fost de ajuns.

Preşedintele a anunţat că ţara a fost afectată foarte rău de fenomenul El Nino şi că situaţia se va remedia în momentul în care vor reveni ploile.

„Cerem ajutor internaţional, tehnic şi financiar, pentru a schimba situaţia”, a declarat acesta.

Maduro a menţionat că mai multe ţări din regiune au fost afectate de El Nino, însă Venezuela are cel mai mare consum de energie, iar din acest motiv este mai afectată.

Între măsurile luate în ultima perioadă se numără darea ceasului înainte cu jumătate de oră sau tăierea curentului timp de patru ore pe zi, scrie Gândul.

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean